Fotocronică

Donatii in campania Saniutele sperantei 2011-2012 - Cimislia

La 17 februarie 2012, Campania „Săniuţele Speranţei” 2011-2012, iniţiată de Consulatul General al României la Cahul, a ajuns la final, printr-o ultimă donaţie, care a avut loc la Cimişlia. Scopul acţiunilor desfăşurate a fost, ca şi anul trecut, de a sprijini autorităţile locale din raioanele din sudul Republicii Moldova, în prevenirea abandonului şcolar şi diminuarea acestui fenomen.

Companiile I.C.S. Petrom Moldova S.A., Mobias Banca S.A., Asociaţia Femeilor de Afaceri „Femida” Cahul, din Republica Moldova şi S.C. Confecţii Vaslui S.A. – România, cât şi anteprenori din judeţul Vaslui, în calitate de parteneri financiari, au făcut posibilă ajutorarea a peste 300 de copii din familii social vulnerabile, care au primit haine, încălţăminte şi rechizite.

Partenerii logistici ai misiunii diplomatice a României au fost: Centrul „Pro-Europa” şi Centrul „Contact”, din Cahul şi respectiv, Consiliile Raionale Cahul, Leova, Vulcăneşti şi Primăria oraşului Cimişlia.

În România, un rol important în sensibilizarea antreprenorilor l-au avut Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui şi media vlasluiană, în special TV Total.

Consulatul General al României la Cahul mulţumeşte şi pe această cale, partenerilor săi financiari, logistici şi media, care au dat dovadă de solidaritate şi mărinimie, în aceste vremuri grele, de criză, găsind soluţii pentru a oferi bucurie unor copii, care au multă nevoie de speranţă şi căldură umană.

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

Autor: CG Cahul
Data: 17.02.2011
Locaţie: Cimişlia

În prim plan

Prevalidare in ECONSULAT si Reprogramari

03.05.2017

ANUNT IMPORTANT! Stimati solicitanti de servicii consulare, vă comunicăm faptul că în continuare se fac eforturi pentru …

TUTORIALE ECONSULAT.RO ȘI ÎNTREBĂRI FRECVENTE

01.03.2017

TUTORIALE ECONSULAT.RO ȘI ÎNTREBĂRI FRECVENTE La Consulatul General al României la Cahul, pentru toate serviciile consulare…

Viza de lungă ședere pentru studii în România!

04.08.2016

Rezultatele repartizării elevilor din R. MOLDOVA în învățământul liceal și profesional din ROMÂNIA - 27 iulie 2016 Atrag…

Alegeri Parlamentare in Romania

06.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania 06.07.2016 Dacă ai prieteni sau membri ai familiei…