Actualitatea consulatului

Comunicat de presă

 

Consulatul General al României la Cahul lansează a treia campanie „Săniuţele Speranţei” pentru copiii din sudul Republicii Moldova
1 noiembrie 2012

Consulatul General al României la Cahul anunţă lansarea celei de-a treia Campanii „Săniuţele Speranţei”, care se va desfăşura, în satele din raioanele din sudul Republicii Moldova, în perioada 15 decemrie 2012 – 15 ianuarie 2013. 
În anii 2010 şi 2011 misiunea diplomatică a României la Cahul a desfăşurat două campanii „Săniuţele Speranţei”, în cadrul cărora, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, 600 de copii din familii defavorizate din raioanele sudului Republicii Moldova au primit îmbrăcăminte, cărţi şi dulciuri (www.cahul.mae.ro – Evenimente în imagini / „Saniutele Sperantei” şi www.facebook.com/cgcahul ).
Ambele campanii au fost desfăşurate de Consulatul General al României la Cahul cu scopul de a sprijini eforturile autorităţilor locale, din sudul R. Moldova, pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar.
Activităţile au fost sprijinite de oameni cu suflet mare, reprezentanţi ai unor instituţii şi patroni de societăţi comerciale, din Republica Moldova (PETROM Moldova, MobiasBanca şi Orange) şi din România (Vaslui, Bucureşti şi Galaţi).
Bucuria cu care aceşti copii au întâmpinat darurile oferite prin intermediul Consulatului General ne-a luminat Sfintele Sărbători şi ne încurajează să continuăm acţiunile puse în slujba prevenirii abandonului şcolar şi în acest an.
Orice persoană, fizică sau juridică, interesată să sprijine acest demers în vederea organizării unei campanii de anvergură, având ca obiectiv principal prevenirea abandonului şcolar, este rugată să ne scrie pe adresa electronică:
cgcahul@cgcahul.mdl.net

În prim plan

Prevalidare in ECONSULAT si Reprogramari

03.05.2017

ANUNT IMPORTANT! Stimati solicitanti de servicii consulare, vă comunicăm faptul că în continuare se fac eforturi pentru …

Viza de lungă ședere pentru studii în România!

04.08.2016

Rezultatele repartizării elevilor din R. MOLDOVA în învățământul liceal și profesional din ROMÂNIA - 27 iulie 2016 Atrag…

Alegeri Parlamentare in Romania

06.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania 06.07.2016 Dacă ai prieteni sau membri ai familiei…

5650 de locuri subvenționate de statul român alocate Republicii Moldova

01.07.2016

5650 de locuri subvenționate de statul român pentru școlarizarea tinerilor din Republica Moldova Ministerul Educației și…